Programul Operațional Regional Uniunea Europeană Guvernul României Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Județul Maramureș Instrumente Structurale

Spectacol și voie bună la Tânjaua Hotenarilor, ajunsă la 50-a ediție

Spectacol și voie bună la Tânjaua Hotenarilor, ajunsă la 50-a ediție
Fotografie

Duminică, 13 mai, în comuna Ocna Șugatag s-a desfășurat a 50-a ediție a Tânjelei Hotenarilor, eveniment la care au participat atât locuitori ai zonei, cât și turiști veniți din toate colțurile țării. Pe scena de la Hoteni a urcat, alături de primarul Mihai Ivaszuk, și Marian Marius Tepei – cel mai harnic gospodar ieșit la muncile câmpului, însoțit de de proaspăta sa soție. La Hoteni a fost prezentă Paula Pîrvănescu, secretar de stat în Ministerul pentru Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, dar și oficialități locale și județene. În cuvântul adresat celor prezenți, edilul Mihai Ivaszuk a vorbit despre însemnătatea acestei zile ajunsă la cea de-a 50-a ediție, mulțumind atât invitaților, cât și participanților la Tânjaua de la Hoteni.

Marian Marius Tepei a fost primul gospodar ieșit arat în satul Hoteni
Cel mai harnic gospodar ieșit la muncile agricole, în anul 2018, în Hoteni, a fost Marian Tepei, un tânăr care s-a căsătorit doar cu trei zile înaintea evenimentului ”Tânjaua hotenarilor”. Atât el, cât și soția sa, sunt studenți în ani terminali la Medicină, care au ales să rămână să studieze în România și își doresc ca, pe mai departe, să muncească acasă, în județul lor, în țara lor.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea i-a felicitat pe cei doi tineri, dar și administrația locală din Ocna Șugatag pentru faptul că au acceptat ca acest eveniment de tradiție din Hoteni să se desfășoare în cadrul ”Zilelor Maramureșului”. Deschiderea oficială a sărbătorii s-a încheiat cu un moment extrem de frumos, respectiv o cerere în căsătorie adresată de un tânăr din comuna Desești, iubitei sale, pe scena de la Hoteni, iar aceasta a acceptat în aplauzele publicului.

Sursa: Pagina oficială de facebook a Consiliului Județean Maramureș ( @consiliuljudetean.maramures  )

67483 de vizitatori în total Hartă site Condiţii de utilizare RSS
www.inforegio.ro Investim în viitorul tãu! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionalã.

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficialã a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

 

© 2012-2013 MARA COSĂU. Toate documentele și fotografiile sunt proprietatea Consiliului Județean Maramureș.