
„Tânjaua de pe Mara'', 14 Mai 2017
„Tânjaua Hotenarilor'” este un străvechi obicei agrar, maramureșean. Acesta se mai practică și azi în Maramureșul Istoric, în a doua duminică a lunii Mai. Satul, de la poalele Munților Gutâi, lângă Valea Dărasca, Hoteni e locația unde se sărbătorește primul om care a ieșit la arat, în anul respectiv. Gospodarul este așezat pe tileguță, feciorii duc cele 12 juguri urmați de alai până la Valea Dărasca unde se spală sărbătoritul și printr-o invocație se cere binecuvântarea cerului asupra pământului.
Evenimentul este organizat de Primăria Ocna Șugatag.
Program:
10:00 Pregătirea și împodobirea tileguței și a tânjelelor de către feciori, la casa sărbătoritului HOTEA TEPEI VASILE, de la nr. 62, cel mai harnic gospodar al Hoteniului ( primul care a ieșit la arat).
11:00 Plecarea alaiului către Valea Dărasca.
12:00 Sosirea la Valea Dărasca (spălarea sărbătoritului pentru ca anul să fie bogat; rostirea unei binecuvântări/urări de prosperitate).
12:30 Mesajul Primarului Mihai Ivaszuk şi al invitaţilor.
13:00 Ansamblul folcloric ''Urmașii lui Pintea'' din Ocna Şugatag deschide festivalul - cu joc și cântece tradiționale, urmat de alte ansambluri folclorice
Sursa: Facebook https://www.facebook.com/InfoTurismOcnaSugatag/?ref=page_internal#